NASA bate încă un record. Ce s-a întâmplat cu una dintre sondele din jurul Soarelui

Anul trecut, Soarele a „aruncat” una dintre cele mai puternice emisii de plasmă și câmpuri magnetice de când omenirea a început să îl urmărească îndeaproape, iar Sonda Solară Parker a zburat prin „măcel”, surprinzând filmări incredibile.

Având în vedere impactul pe care evenimentele de genul acesta îl pot avea asupra sateliților și chiar asupra Pământului, supraviețuirea sondei este o mărturie a evoluției celor de la NASA.

Ejecțiile de masă coronală implică protoni și electroni prinși într-un câmp magnetic puternic. S-a aflat, astfel, pentru prima dată despre existența lor în Evenimentul Carrington, din anul 1859, când a fost creată o furtună geomagnetică care le-a trimis operatorilor de telegrafie șocuri electrice și le-a deteriorat echipamentul.

Pământul nu a mai experimentat așa ceva de atunci, deși evenimente mai mici au avut efecte mai grave într-o lume mai dezvoltată tehnologic. Închipuie-ți ce s-ar întâmpla acum dacă evenimentul din 1859 s-ar repeta.

Cu toate acestea, au fost observate ejecțiile de masă coronală de dimensiuni similare, care au fost lansate în alte direcții.

Pe 5 septembrie 2022, o ejecție de masă coronală deosebit de puternică s-a îndepărtat de Soare, iar în momentul acela Parker trecea exact prin mijloc.

NASA a lansat un studiu despre eveniment

NASA a lansat acum un studiu despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Sonda a continuat să colecteze date, iar raportul dă detalii atât despre efectul ejecțiilor asupra sistemului solar interior, cât și asupra capacităților instrumentului trimis pentru a le observa.

Studiul subliniază faptul că Parker a confirmat o teorie veche de 20 de ani conform căreia ejecțiile colectează praful pe măsură ce merg, ionizându-l și împingându-l departe de Soare.

„Aceste interacțiuni între ejecții și praf au fost teoretizate cu două decenii în urmă, dar nu au fost observate până când Parker Solar Probe a văzut o ejecție acționând ca un aspirator, curățând praful din calea sa”, a spus dr. Guillermo Stenborg de la Johns Hopkins Applied Physics, într-o declarație.

„Parker a orbitat Soarele de patru ori la aceeași distanță, permițându-ne să comparăm foarte bine datele de la o trecere la alta. Prin eliminarea variațiilor de luminozitate datorate deplasărilor coronale și altor fenomene, am putut izola variațiile cauzate de epuizarea prafului”, a mai spus, de asemenea, Guillermo Stenborg.